Ionuț și Sorana Rotundu, rezidenți de doi ani în Danemarca, au fost reținuți de poliție pentru patru săptămâni. Totul, după ce Mathias, bebelușul lor de o lună și o săptămână, a ajuns la spital cu hemoragie craniană.
Chiar părinții au sunat la ambulanță, când au realizat că micuțul se simte rău. De aici a început calvarul pentru ei.
Copilul a fost separat de mamă și internat, iar cei doi părinți au fost arestați și plasați în penitenciare diferite, până când autoritățile vor elucida cazul.
Cei doi sunt suspectați că i-ar fi produs leziuni copilului.
Familia celor doi tineri cere disperată ajutorul autorităților române. Oamenii spun că părinții nu i-ar fi făcut niciodată rău bebelușului. Mai mult, susțin că băiatul ar fi avut probleme încă de la naștere, dar medicii au decis să-l externeze.
”Poliţia daneză ne-a transmis că minorul a fost internat în stare critică (...) iar legat de starea de sănătate pot să vă spun că în prezent este în afara pericolului de moarte şi primeşte în continuare îngrijiri medicale în spitalul din Odense. La recomandarea medicilor, autorităţile daneze au deschis o anchetă cu privire la circumstanţele care au dus la internarea minorului în spital, iar părinţii au fost reţinuţi pentru o perioadă iniţială de patru săptămâni în centre diferite cu suspiciunea de provocare a sindromului bebeluşului scuturat. Investigaţia în prezent se află în stadiu incipient”, a declarat ambasadorul român la o televiziune de știri.
Acesta a precizat că autorităţile sunt în contact permanent cu familia extinsă a celor doi părinţi reţinuţi.
”Sunt şi ei şocaţi de acest caz, nu ştiu nici ei ce să facă, bineînţeles vor dreptate, îi consideră nevinovaţi, vor copilul să se însănătoşească şi să revină în familie”, a mai declarat Mihai Alexandru Grădinar.