Accidentul a avut loc în 5 noiembrie, în comuna suceveană Ciprian Porumbescu, după ce maşina în care se afla tânăra a rămas blocată pe calea ferată şi a fost lovită de locomotiva unui tren. În urma impactului, fata a fost rănită grav, având un traumatism cranio-cerebral, cu edem, fracturi costale care au afectat plămânul stâng, dar şi fracturi de femur la ambele picioare.
Pacienta a fost stabilizată, i-a fost indusă coma şi ar fi urmat să fie supusă unei intervenţii chirurgicale, dar aceasta nu s-a putut face întrucât era necesară transfuzia de sânge cu care familia tinerei, din cultul Martorii lui Iehova, nu a fost de acord.
Surse din conducerea Spitalului Judeţean Suceava au declarat că familia nu se opunea intervenţiei chirurgicale, ci doar transfuziei de sânge, iar pentru că invocă dreptul la autodeterminare religioasă medicii suceveni au căutat soluţii, inclusiv juridice, pentru a putea face operaţia.
O comisie de arbitraj a analizat starea pacientei şi încerca să discute cu familia pentru a o convinge să accepte operaţia, dar joi după-amiază tânăra a murit, au declarat surse din spital.
În acest caz, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu pentru a face o anchetă urgentă, prin Biroul Teritorial Suceava, la Spitalul Judeţean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Ancheta are în vedere posibila încălcare a articolelor 22 şi 34 din Constituţie privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii, precizează sursa citată, care consideră că nu s-ar fi respectat dispoziţiile imperative ale articolelor 15 şi 17 , alin. 1, din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.
Potrivit acestor articole, "în cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicală de urgenţă, consimţământul reprezentantului legal nu mai este necesar, iar în cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate”, în concordanţă cu prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolele 2, 3 şi 4 şi Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Sursa: Mediafax