"Noua șefă de la ANAF are o vastă experiență, cum spune madam Dăncilă, numai că este o experiență în a fi respinsă de la examenele date pentru a lucra în această instituție. Sursele noastre de încredere spun că are experiența a 5 (cinci) astfel de respingeri!
De două ori se pare că de la DCARFIR (Direcția Control Activități cu Risc Fiscal și Intervenție Rapidă) – care este vârful de lance al anti-fraudei fiscale din România, de două ori de la Direcția Regională Antifraudă Tg. Jiu și de două ori de la Direcția Regională Antifraudă Craiova.
Cel mai grav este că în luna octombrie 2014 ANAF comunica celor care organizau concursul pentru ocuparea funcției de inspector în cadrul DRAF TG.-JIU că doamna Triculescu Mihaela prezintă „probleme de integritate”, din perioada în care lucra ca director adjunct la Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Dolj.
După atâtea respingeri, dintre care una în mod cert pe motive de „probleme de integritate”, madam Triculescu este numită șefă peste toate structurile la care nu a fost admisă. De data aceasta vorbim de o numire, nu de un concurs. Cine și de ce a preferat-o?
Cine a dat ordin să se fure din banii de la Protecția Copiilor Teleorman cumva este foarte încântat să numească o doamnă cu „probleme de integritate” la altă instituție județeană, de data aceasta de protecție a adulților?", a scris Căutiș pe plusinfo.org.