Întrebat dacă acea deducere din costul salarial va fi limitată la un anumit nivel al remuneraţiei, Ponta a afirmat: "Salariul mediu. Dacă dai salariu 10.000 euro, normal că nu îţi plăteşte statul jumătate. E vorba de salariul mediu".
Luni seara, la finalul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional, premierul a anunţat că a fost convenit ca statul să plătească jumătate din valoarea totală a cheltuielilor salariale aferente pentru firmele care creează minimum 20 locuri de muncă.
Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat că statul va suporta din costul salarial atât salariul net, cât şi taxele aferente, iar schema de ajutor va fi valabilă timp de şapte ani, cu începere de la 1 iulie 2014.
Normele de aplicare vor fi prezentate la începutul lunii aprilie, astfel încât să fie posibile preînscrieri până la 1 iulie.
Conform sistemului pregătit de autorităţi, firmele vor achita întregul cost salarial pentru locurile de muncă nou-create, dar vor deconta trimestrial jumătate din acest cost. Condiţia, atât pentru firmele nou-înfiinţate, cât şi pentru cele aflate deja în funcţiune, este să fie create minimum 20 locuri de muncă.
Firmele care creează minimum 20 locuri de muncă într-un an pot apela la această schemă de ajutor şi pe parcursul următorilor ani de aplicare a sistemului, în aceleaşi condiţii.