La finalul lunii noiembrie, angajații români se vor mai bucura de o minivacanță de patru zile.
Potrivit Codului Muncii, ziua de 30 noiembrie, când creștinii ortodocși îl celebrează pe Sfântul Andrei, este liberă.
Urmează 1 decembrie, Ziua Națională a României, o altă zi liberă pentru salariați. Aceste zile pică joi și vineri, ceea ce înseamnă că, lipite de weekend, formează o minivacanță de patru zile.
Anul 2023 se încheie cu alte două zile libere, 25 și 26 decembrie, când este Crăciunul.