Pentru anul 2021 și primul trimestru al anului 2022 sunt planificate 45 de ținte sau jaloane din care 5 sunt deja îndeplinite, iar restul sunt în curs de realizare.
Cele cinci obiective atinse sunt:
- Intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. (CNAIR) și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere - S.A. (CNIR);
- Intrarea în vigoare a legii privind securitatea rețelelor 5G;
- Creșterea numărului de case de marcat conectate la sistemul IT al Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (466.288 de case deja conectate);
- Intrarea în vigoare a cadrului legal pentru înrolarea contribuabililor persoane juridice SPV (Spațiul Privat Virtual);
- Intrarea în vigoare a modificării legislației naționale privind căile de atac (Legea nr. 101/2016).
În perioada următoare, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va semna acordurile de finanțare cu ministerele care au calitatea de coordonator de reforme și investiții, în baza țintelor și jaloanelor prevăzute a fi îndeplinite de aceste instituții, a transmis Guvernul într-un comunicat de presă.
Prima tranșă din cele 30 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană a fost virată, joi, în conturile Băncii Naționale. Este vorba de aproape două miliarde de euro, bani care vor fi folosiți pentru proiecte. Până la finalul anului, țara noastră va primi și prefinanțarea din componenta de împrumut, în cuantum de 1,942 mld. euro.
Primele 2 MILIARDE DE EURO din PNRR au ajuns azi în România
Planul Național de Redresare și Reziliență este structurat pe cei 6 piloni prevăzuți de Regulamentul Mecanismului de Redresare și Reziliență și împărțit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României și să urmărească concomitent prioritățile Comisiei Europene. Cei șase piloni sunt: tranziția verde, transformarea digitală, creștere inteligentă, coeziune socială și teritorială, sănătate și reziliență economică, socială și instituțională, politici pentru generația următoare, copii și tineri.
Banii se vor acorda în tranșe, în funcție de îndeplinirea unor obiective, numite jaloane și ținte. În total, sunt 507 de jaloane și ținte care trebuie realizate până la 31 august 2026.
În total, România va beneficia de o finanțare în sumă de 29,2 miliarde de euro din Mecanismului de Redresare și Reziliență pentru finanțarea reformelor și investițiilor incluse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Mai exact, este vorba de un grant în valoare de 14,24 miliarde de euro și de o finanțare în valoare de 14,942 miliarde de euro, acordată în condiții avantajoase, la nivelul costurilor Comisiei Europene.
Versiunea extinsă a PNRR, însemnând peste 70 de documente, poate fi consultată pe pagina oficială dedicată PNRR: https://mfe.gov.ro/pnrr/