Cele două persoane grav rănite, care au suferit traumatisme craniene, au fost evacuate cu elicopterul, a declarat pentru presă de la faţa locului şeful serviciilor de urgenţă (SAME), Alberto Crescenti.
"Nu există persoane decedate", a afirmat primarul din Buenos Aires, Jorge Macri, citat de Agerpres.
Compania Trenes Argentinos a declarat într-un comunicat că un tren de călători cu şapte vagoane a intrat în coliziune cu un tren de întreţinere, format dintr-o locomotivă şi un vagon gol, pe un pod feroviar din cartierul Palermo, în jurul orei locale 10:30 (13:30 GMT). În urma impactului, "locomotiva şi primul vagon ale trenului de pasageri au deraiat".
Potrivit SAME, 90 de pasageri au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar 30 dintre aceştia au fost transferaţi la spitale din oraş cu diferite răni. La locul accidentului au fost trimise câteva zeci de ambulanţe.
"În acest moment, nu există suficiente informaţii cu privire la cauzele accidentului", le-a declarat Jorge Macri jurnaliştilor.