Purtătorul de cuvânt al executivului din regiune, Francesco Homs, a anunţat ''sesizarea Tribunalului Suprem'' pentru a denunţa "încălcări ale dreptului la participare, libertăţii de exprimare şi libertăţii de opinie'' de către Guvernul spaniol.
''Nu poate fi interzis ceea ce nu există'', a adăugat el, referindu-se la un vot consultativ pe care Guvernul regiunii intenţionează să-l organizeze pe 9 noiembrie, în pofida blocării sale de către justiţie.
Tribunalul Constituţional, sesizat de către Guvernul Spaniei, a anunţat anterior suspendarea acestui vot simbolic privind independenţa Cataloniei, destinat să înlocuiască un referendum interzis deja de către justiţia spaniolă.
''Răspunsul este categoric: procesul participativ este menţinut'', a răspuns Francesco Homs, într-o conferinţă de presă,
Madridul consideră că este vorba despre un referendum fără denumire, un tip de consulare care poate fi organizată doar de către statul spaniol, subliniind că doar împreună spaniolii se pot pronunţa cu privire la viitorul naţiunii.