"După atâtea ore, deși l-au rugat, i-au spus că are complexul Stockholm, în acest moment pot să vă anunț că s-a retras candidatul Cătălin Cîrstoiu", a anunțat Anca Alexandrescu.
Cert este că medicul a părăsit clădirea guvernului luni, după ora 23:00. Alte surse au indicat faptul că medicul nu ar fi acceptat să se retragă, ci a lăsat decizia la latitudinea șefilor Coaliției.
Ulterior, după miezul nopții, surse din Coaliție au anunțat că s-a decis varianta candidaturilor separate, cu Gabriela Firea pentru PSD și Sebastian Burduja pentru PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide.
Liberalii și social-democrații au convenit ca cei doi candidați să nu se atace în campanie. În același timp, s-a decis ca pe sectoare candidații să rămân comuni, la fel și listele de consilii locale. Este o situație similară cu deciziile luate pentru Bacău și Brașov.
Reamintim că medicul Cătălin Cîrstoiu a ajuns, luni seară, la Guvern, la ședința în cadrul căreia urma să i se decidă soarta pe scena politică. Acest lucru se întâmplă deja după mai bine de 7 ore de discuții între liderii Coaliției PSD-PNL privind menținerea sa drept candidat unic la Primăria Capitalei.
Încă de luni dimineață, surse apropiate din ședința Coaliției au spus că medicul Cătălin Cîrstoiu va fi retras, dar că va exista totuși un candidat comun pentru această funcție.