„Astăzi este termen pentru soluţionarea cererii de strămutare. Este vorba de solicitarea formulată anterior datei de 24 noiembrie, dată la care s-a dat hotărârea definitivă la Curtea de Apel Cluj. Deci, nu este o cerere de strămutare făcută ulterior. Nici nu s-ar fi putut dacă deja hotărârea era definitivă.
Din motive administrative, probabil că termenul a fost fixat după finalizarea cauzei la curtea de Apel Cluj. Curtea de Apel Cluj s-a grăbit să termine dosarul înainte de soluţionarea cererii de strămutare. Poate fi un semn de lipsă de imparţialitate pe care noi l-am invocat.
Din punct de vedere legal, Codul de procedură penală, permite admiterea unei cereri de strămutare, chiar după rămânerea definitivă a unei hotărâri dată în apel şi chiar dacă hotărârea este de condamnare", a declarat Răzvan Doseanu, avocatul lui Cătălin Cherecheş.
Cătălin Cherecheș ar putea să scape de închisoare. Judecătorii de la Instanța Supremă judecă cererea de strămutare a procesului, depusă de avocații fostului edil de la Baia Mare înainte de verdictul condamnării. Dacă magistrații o acceptă, atunci procesul se repune pe rol. Există și riscul ca faptele vizate să se prescrie. Acest lucru s-ar întâmpla în jumătate de an, potrivit avocatului său.
Instanța Supremă va analiza cererea de strămutare a procesului depusă de avocații lui Cătălin Cherecheș înainte de pronunțarea condamnării la ani de închisoare cu executare. Dacă cererea este acceptată, acest lucru ar putea aduce o nouă perspectivă asupra cazului și ar putea duce la reluarea procesului.