Designerul Cătălin Botezatu a fost puternic afectat de un comentariu recent al uneia dintre fanele sale pe internet, care a făcut aluzii la orientarea sa sexuală. Botezatu a reacționat cu o furie neașteptată, evidențiindu-și dezamăgirea și frustrarea față de astfel de speculații care nu numai că îi afectează viața personală, dar pot crea și confuzie în rândul fanilor săi.
Designerul român postase o serie de poze în compania Crinei Abrudan, realizate la Dubai, iar acestea au stârnit dezaprobarea și dezgustul unei fane.
„De ce va afișați cu femei, dacă sunteți gay? Nu vă cunosc personal și nici nu-mi doresc, dar antipatia și sarcasmul dumneavoastră îmi provoacă greață....”, a fost comentariul internautei, care l-a supărat pe designer.
Acesta i-a replicat tăios fanei, precizând că are doi copii proveniți din relațiile cu femeile din viața lui.
„Nu mă cunoașteți personal! Interesant, însă, este faptul că puteți spune astfel de elucubrații! De ce oare își dorește cineva(un anonim) să îmi canceleze tot trecutul meu amoros cu muuuulte relații cu femei celebre, frumoase și muuuulte circumvoluțiuni?! Am doi copii! Nu mai aberați!
Nimeni până acum nu mi-a spus că sunt antipatic! Sunt un om normal ca și dumneavoastră doar că afacerile pe care le am m-au ridicat pe <<podium>>, pe care nici mie nu îmi place uneori să stau <<cocoțat>>!”
„Știți câte sacrificii am făcut? Știți că muncesc de 35 de ani neîncetat! Mi-am sacrificat SĂNĂTATEA, VIAȚA PERSONALĂ, FAMILIA, aproape TOT, pentru ceea ce sunt acum!
Ar trebui să vă doriți să cunoașteți astfel de oameni! Sunt puterea exemplului! Nu fiți invidioasă pe femeile din jurul meu!
Unele sunt doar prietene bune, altele au fost soții, logodnice, amante perfecte, iubite de-o noapte nebună, dar toate au fost FEMEI! FEMEI ADEVĂRATE CARE INDIFERENT DE STATUT MERITĂ RESPECTATE, IUBITE ȘI PROTEJATE!
Chiar și tu ești femeie…Gândește înainte de a emite astfel de ipoteze retarde!”, a fost răspunsul dur dat de Cătălin Botezatu fanei care i-a pus la îndolială orientarea sexuală, pe pagina lui de socializare.
Intrări separate elevi-profesori, în școli? Ce spune ministrul Educației