Specialiştii Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila, în cadrul căruia funcţionează un Laborator de Somnologie, atrag atenţia că tulburările respiratorii din timpul somnului reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, cu multiple cauze, cea mai comună cauză medicală tratabilă fiind cea obstructivă, mai exact Sindromul de Apnee în Somn de tip Obstructiv (SASO).
„Boala se datorează în principal obezităţii, aflată într-o creştere alarmantă în ultimii ani, dar şi altor cauze - deformări faciale, boli endocrine etc. Implicaţiile sunt multiple, atât socio-economice - scăderea capacităţii de muncă şi/sau concentrare, număr crescut de accidente auto, cât şi medicale - asocierea complicaţiilor şi comorbidităţilor cardiovasculare. Frecvenţa cu care SASO este întâlnit în populaţia generală neînsoţit de somnolenţă este de 9% la femei şi 24% la bărbaţi”, precizează dr. Mihaela Marţius, medicul care coordonează activitatea respectivului laborator încă de la înfiinţare, din anul 2007.
În caz de confirmare a diagnosticului de SASO sau a altor tulburări respiratorii, prima măsură este iniţierea în spital a terapiei ventilatorii, prin monarea unei măşti conectate la un aparat special, care va furniza pacientului presiuni de aer progresiv crescânde, pentru corectarea apneilor din timpul somnului, scrie adevarul.ro.