Ți s-a spus de multe ori că faci cancer de la carnea roșie, dar te-ai consolat cu gândul că dacă reduci consumul ei o să fii în siguranță.
Specialiștii din cadrul Centrului de Cercetare a Cancerului din Marea Britanie spun că nici această metodă nu te scapă de efectele nefaste ale cărnii roșii, potrivit site-ului metro.co.uk.
Ce alimente din carne roșie sunt periculoase
Chiar și consumarea zilnică a 70 de grame de carne roșie crește riscul apariției cancerului cu până la 20%. Primul afectat este sistemul digestiv, iar cel mai frecvent este cancerul colonorectal.
Evident, este un studiu deosebit de pesimist și, cumva, partizan cu vegetarienii. Dacă ar fi să te iei după studiul acestor specialiști, n-ar trebui să mai mănânci nici măcar un cârnat sau câțiva mici, ocazional.
Cea mai mare problemă nu este însă carnea roșie în sine, ci carnea procesată. Este vorba de acele sortimente obținute prin fermentare, afumare, sărare, macerare sau alte procese care dau un gust mai bun cărnii, culoare și o conservă mai mult timp.
În această categorie intră carnea de porc, de miel sau de vită și le găsești mai ales mezeluri, apoi carnea utilizată la burgeri, dar și cârnații și micii din comerț.
Care ar fi doza maximă de carne roșie de la care nu faci cancer
Dacă vrei să fii sigur că n-o să faci cancer din ceea ce mănânci, nutriționiștii recomandă să te orientezi către o dietă bazată în mare parte pe vegetale.
În ceea ce privește carnea roșie, doza „sigură” ar fi de vreo 85 de grame pe săptămână.
Nu trebuie să uiți, totuși, că are și carnea propriile sale beneficii. Carnea roșie este bogată în vitaminele B3 și B6, fier (pe care corpul rău îl absoarbe mai ușor decât din plante), seleniu și minerale necesare organismului.