Trebuie menționat faptul că solarul îmbătrânește pielea, o ridează mult mai repede decât dacă ai sta la soare și favorizează apariția petelor maronii iar în timp poate provoca cancer de piele.
După numai o ședință de bronzare artificială cresc cu aproximativ 20% şansele de a dezvolta melanom. Și asta nu este tot, din păcate cu fiecare ședință suplimentară pa parcursul aceluiași an îți măreşti riscul cu aproape două procente.
Asupra pericolului de la solar a atras atenția și Organizaţia Mondială a Sănătăţii care a menționat faptul că radiaţiile emise de către cabinele de bronzat sunt pe lista celor mai periculoase forme de radiaţii cauzatoare de cancer. Acestea emit radiații UV de 15 ori mai puternice decât soarele. Astfel putându-se explica de ce apare așa curând culoarea pielii arămii atât de dorită de femei.
Poate produce arsuri
Unul dintre cele mai des simptome întâlnite este apariţia eritemului însoţit de senzaţia de usturime, deoarece cabinele de bronzat emit o doză crescută de radiaţii ȋntr-un timp mult prea scurt, crescând semnificativ şi riscul de arsuri la nivelul pielii.
În plus, cu fiecare dată când intri într-o cabină de bronzat se produc noi modificări degenerative la nivelul celular al pielii, textura tegumentului se modifică și el și astfel se ajunge la uscarea excesivă a pielii, la îmbătrânirea prematură, semnalarea primelor riduri și a petelor specifice bătrâneții.
Află mai multe despre efectele nocive ale solarului AICI