Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România (AER), a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte industria de carte, menţionând că sunt judeţe în ţara noastră unde nu există nicio librărie.
"De ce se fac târguri de carte în România? Se fac târguri de carte în toată lumea, pentru ca editorii şi autorii să fie aproape de public, într-un cadru organizat. În România, e un motiv în plus şi anume precaritatea difuzării. Dacă acum patru ani, în România, existau 550 librării propriu-zise, acum librării propriu-zise sunt 150, restul sunt, probabil, colţuri unde mai sunt câteva cărţi. Asta spune multe, spune faptul că, eu ştiu, cartea nu ajunge în o mulţime de zone. Sunt oraşe cu 70.000 de locuitori fără niciun magazin special de carte, sunt judeţe fără nicio librărie de carte. În acelaşi timp, s-a dezvoltat distribuţia online, cu toate aspectele pozitive, dar şi cu formarea unui public doritor de carte ieftină. Ceea ce, e o altă discuţie, poate să fie bine, poate să fie rău, pentru editori sunt mai puţine resurse", a mai spus Grigore Arsene, scrie Medifax.
În plus, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România a precizat că România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte industria de carte.
"Din toate punctele de vedere, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte industria de carte, dacă ne uităm la cifre. Avem câteva lucruri la care suntem buni şi anume faptul că suntem sincron cu marile apariţii europene şi faptul că, din ce în ce mai mult, producem scriitori care se traduc în foarte multe limbi. Aici sunt câteva edituri importante, în principal Poliromul, care a creat o întreagă pleiadă de scriitori mai tineri sau mai puţin tineri care au obţinut succese internaţionale", a spus Grigore Arsene.
Preşedintele AER a mai spus că sunt câteva "semne timide" că guvernanţii încearcă să ajute piaţa de carte. În acest sens, Grigore Arsene a menţionat propunerea de reducere a TVA-ului la carte şi revenirea la 2% din fondurile Loteriei la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).