Riscul ca un seism major să se producă în următoarea perioadă scade cu fiecare zi care trece, însă acesta rămâne chiar și după perioada critică. Specialiștii niponi susțin că recentul seism dinprefectura Miyazaki a redistribuit stresul din zona faliilor tectonice din zona Nankai, iar datele indică faptul că un cutremur cu o magnitudine de cel puțin 6,8 grade pe scala Richter poate genera un altul cu o magnitudine de cel puțin 8 grade.
Statistic, zona de subducție a plăcii Filipinelor sub cea Eurasiatică generează seisme majore la fiecare 100 – 150 de ani. Ultimul seism de mare magnitudine din aceată zonă a avut loc în anul 1946, și a înregistrat o magnitudine de 8,1 grade pe scala Richter, potrivit HotNews.
Cât de des se produc mega seisme generate de seisme cu o magnitudine mai redusă?
Un astfel de fenomen nu este unul neobișnuit, a anunțat și Serviciul Geologic al Statelor Unite. Datele statistice arată că probabilitatea ca un cutremur să fie urmat de un mega cutremur în decurs de maxim o săptămână sunt de circa 5%. Evident, rămâne o marjă de eroare pentru că este imposibil ca producerea unui seism să fie prezisă cu exactitate.
Japonia nu este însă singura țară care prezintă un risc major cu privire la iminența unui mega cutremur. De-a lungul Oceanului Pacific există o altă zonă de subducție, botezată Cascadia, care se întinde din zona insulei Vancouver până în nordul Californiei. Specialiștii estimează că în această regiune un mega cutremur se produce o dată la circa 300-500 de ani.
Ultimul mega cutremur întregistrat în zona de subducție Cascadia s-a produs în anul 1700 și a avut o magnitudine estimată la 9-9,2 grade pe scala Richter.