Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi liderul rus, Vladimir Putin, au convenit asupra desfăşurării unei noi runde de negocieri între oficialii ruși și ucraineni. De data aceasta, față în față! Discuțiile vor începe mâine, la Istanbul, în încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina.
Timp de aproape două săptămâni, negocierile au avut loc în format de video-conferință, însă dialogul dintre cele două țări a avansat doar pe teme secundare, blocându-se asupra subiectelor politice principale.
Una dintre temele centrale discutate în cadrul acestor noi negocieri de la Istanbul pentru încetarea focului este neutralitatea Ucrainei. Subiectul este „analizat în profunzime”, a dat asigurări preşedintele Volodimir Zelenski.
Însă Rusia își dorește mai mult decât atât: denazificarea și demilitarizarea Ucrainei, recunoașterea zonelor separatiste și a Crimeei ca parte a Federației Ruse, dar și protejarea limbii ruse în Ucraina.