Octavian Jurma a precizat că abia după 1 decembrie vom afla real unde ne vom situa, dacă vom continua să coborâm sau dacă vom rămâne într-o zonă între 2.500-3.000 de cazuri pe zi. Mai mult, epidemiologul a explicat şi ce se întâmplă cu imunitatea dobândită în această perioadă.
„Valul 5 din Occident este acest val al nevaccinaților şi al persoanelor care au trecut prin boală cu mai mult timp în urmă. La noi, acest val este în desfășurare, încă nu am ieșit din el. Noi nu am avut o perioadă în care autorităţile să protejeze prin măsuri stricte de carantină infectările şi astfel valul să fie limitat.
De aceea, la noi valul 4 şi 5 din Occident se confundă, dar pe de altă parte am şi ieșit mai repede din el, cumva suntem anticiclici. Probabil că în România va urma o perioadă de platou, chiar dacă va fi un platou relativ înalt. Abia săptămâna viitoare vom vedea impactul deschiderii şcolilor şi a măsurilor de relaxare anunțate.
Cât de aproape este valul 5 COVID de România
Deci după 1 decembrie vom afla real unde ne vom situa, dacă vom continua să coborâm sau dacă vom rămâne într-o zonă între 2.500-3.000 de cazuri pe zi sau mai mult. Însă imunitatea dobândită în această perioadă va scădea suficient de mult, după calculele mele, abia în jurul primăverii.
Cea mai mare problemă este numărul de vaccinări. Dacă am fi continuat să ne vaccinăm cu o rată de 100.000 de vaccinări pe zi am fi evitat cu totul valul 5 pentru că am fi avut în martie 75% din populaţie vaccinată", a explicat epidemiologul Octavian Jurma, la un post TV.