„Afacerile pe segmentul agenţiilor imobiliare se dezmorţesc, treptat, după ce în perioada de criză economică peste 75% dintre birourile existente la nivelul pieţei din România s-au închis. Astfel, tot mai multe noi agenţii imobiliare sunt deschise an de an, mai ales în marile oraşe din ţară, unde piaţa de profil dă semne clare de revenire”, a declarat Razvan Cuc, Director Regional RE/MAX România.
Potrivit afirmaţiilor sale, una dintre cele mai simple variante pentru intrarea într-un business de acest fel este achiziţionarea unei francize, aceasta oferind o afacere la cheie şi suport pentru derularea întregii activităţi.
„Costul achiziţiei unei francize este variabil, pornind de la 7.000 de euro net, şi aduce cu sine avantaje care îi ajută pe antreprenori să pătrundă pe piață cu o ofertă completă pentru clienți. Printre cele mai importante se numără afilierea la o reţea de top, locală şi globală, accesul la o platformă CRM de listare a proprietăţilor performantă, oferirea de suport de marketing şi accesul la programele Academiei RE/MAX pentru agenţi si Broker Owneri”, a mai spus Răzvan Cuc.
Acesta a subliniat că, prin afilierea la reţea, francizele beneficiază de un sistem de promovare a proprietăţilor integrat la nivel mondial şi de încredere ridicată în rândul clienţilor. În cadrul francizelor RE/MAX, toți agenţii au nevoie de certificări, pe care le pot obţine în urma a minim 150 de ore de training, brokerii având nevoie de cel puţin 200 de ore de trening specific.
Costurile unei francize
Răzvan Cuc a mai afirmat, de asemenea, că dincolo de achiziţia în sine a francizei cu un cost de cca. 7.000 de euro net, afilierea la reţea mai presupune şi o redevenţă lunară procentuală din venituri şi una fixă administrativă.