”Iată, că încă o dată, intuiţia mea şi flerul politic (şi nu numai) sunt prea revoluţionare poate pentru unii ! Acum 3 ani, am depus iniţiativa legislativă privind castrarea chimica a pedofililor, castrare chimica care exista aproape in toate ţările europene şi in SUA, chiar şi in Republica Moldova şi care prin tratamentul aplicat pedofililor, ar fi eliminat pornirile psihopate ale acestor pedofili şi ne-ar fi aparat copiii. Dar din păcate iniţiativa mea a primit aviz negativ de la Ministrul Justiţiei de atunci , coleg in Psd . De asta am spus şi spun totdeauna , ca îmi doresc oameni cu expertiza in guvern. Acum, va trebui sa reintroduc aceeaşi iniţiativa, însă inconstienta unora , poate sa distrugă vieţi şi familii", a scris Cătălin Rădulescu, textul fiind redat în forma în care a fost publicat pe pagina de Facebook a deputatului PSD.
În martie 2014, un grup de 27 de parlamentari PSD, printre care Cătălin Rădulescu şi fostul premier Sorin Grindeanu, au propus, printr-o iniţiativă legislativă depusă la Parlament, castrarea chimică a persoanelor care au săvârşit infracţiuni de agresiune sexuală asupra minorilor, scrie mediafax.ro.