În decembrie față de noiembrie, câştigul salarial mediu nominal brut a crescut cu 341 de lei (6,1%), la 5.906 lei.
Cele mai mari valori ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (8.350 de lei), iar cele mai mici, în hoteluri şi restaurante (1.685 de lei).
Majorările de la finalul anului trecut, care au avut loc în majoritatea activităţilor din sectorul economic, s-au datorat acordării primelor ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturilor în natură şi ajutoare băneşti, sumelor din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). Creșterea câştigului salarial mediu net s-au datorat și reluării activităţii anumitor agenţi economici, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii) - 28,2%, în industria metalurgică, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea altor produse din minerale nemetalice - între 21% şi 25,5% şi în telecomunicaţii, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, alte activităţi extractive, colectarea şi epurarea apelor uzate, extracţia minereurilor metalifere, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor mijloace de transport, extracţia cărbunelui superior şi inferior - între 12% şi 18%.
La polul opus, scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost raportate în transporturi aeriene (-5,2%) şi în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (-2%).
În ceea ce privește sectorul bugetar, creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au înregistrat în sănătate şi asistenţă socială (+6,7%, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete/vouchere de vacanţă) şi a stimulentului de risc pentru personalul medical implicat în tratarea pacienţilor cu COVID-19, în conformitate cu prevederile legale în vigoare), respectiv în administraţie publică (+1,3%). Câştigul salarial mediu net a scăzut în învăţământ comparativ cu luna precedentă (-2,4%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare, se arată în comunicatul INS.