"Am fost primit în audiență de Procurorul general al României și am depus două plângeri. Una din plângeri e o continuare a plângerii inițiale pe care am depus-o la DIICOT, împotriva familiei lui Dincă, în special împotriva soției lui Dincă. Acestei plângeri nu i s-a dat curs până în acest moment, ci din contră, acești făptuitori au fost audiați în continuare ca martori, cu toate că aveau la dosarul cauzei cel puțin înregistrată plângerea făcută de familia Luizei împotriva acestei doamne. Văzând că e ținută la mapă această plângere și nu i se dă curs, văzând tratamentul preferențial pe care îl au procurorii față de familia Dincă, atunci am apelat la procurorul general și am depus prin Parchetul General o completare a acestei plângeri inițial depuse împotriva doamnei Dincă, plângere semnată și introdusă inclusiv de familia Luizei. În acest moment, DIICOT central nu are ce să facă, fiind sub supravegherea procurorului general, și trebuie să dea curs acelei plângeri inițiale. Va fi poate repartizată către DIICOT central. Aștept să fie scoasă de la mapă și familia Dincă să fie cercetată. Procurorul care conduce DIICOT-ul este același care conduce ancheta. Deci nu avea decât să ia cu mâna dreaptă mapa să și-o dea în mâna stângă și să se apuce de cercetări", a spus Tonel Pop, citat de stiripesurse.
"Din declarațiile pe care le-a dat soția lui Dincă la întrebările puse de mine, la un moment dat a făcut niște destăinuiri și avem elemente clare că această femeie a șters, a alterat, a distrus probe. Rămâne de văzut dacă cu intenție, fără intenție, din complicitate sau forțată. Lucrurile acestea s-au întâmplat. Luând în considerare ce a spus doamna Dincă, e clar că Luiza, dacă s-a acționat asupra ei cu violență, s-a acționat după ce doamna Dincă a plecat de acolo, ceea ce înseamnă că Luiza și doamna Dincă s-au întâlnit", a mai spus Tonel Pop.