"Am transformat războiul preşedintelui Vladimir Putin într-un eşec strategic. Costurile fără precedent pe care le-am impus alături de aliaţi şi parteneri au şters 30 de ani de progres economic. Preşedintele Putin însuşi a cerut cu insistenţă asta. Totul s-a întâmplat în mai puţin de o lună", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, potrivit Agerpres.
Ea a invocat ca dovezi în sprijinul afirmaţiei sale prăbuşirea rublei, creşterea inflaţiei şi, potrivit experţilor, posibilul colaps al economiei ruse.
Jen Psaki a subliniat de asemenea că presiunea asupra oligarhilor afiliaţi lui Putin urmează să crească.
În acelaşi timp, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a ridiculizat sancţiunile Rusiei împotriva preşedintelui Joe Biden şi a altor politicieni americani.
"Aş observa mai întâi că preşedintele Biden se numeşte Junior, aşa că este posibil ca ei să-l fi sancţionat pe tatăl său, fie-i ţărâna uşoară", a spus Jen Psaki la Washington.
Numele complet al liderului de la Casa Albă este Joseph Robinette Biden Jr., în timp ce pe tatăl său îl chema Joseph Robinette Biden Sr., pe lista de sancţiuni aflându-se acest al doilea nume.
"Nu cred că e o surpriză pentru dvs. că nici unul dintre noi nu plănuieşte vreo excursie turistică în Rusia", a mai afirmat purtătoarea de cuvânt în faţa jurnaliştilor.
Marți, Ministerul de Externe de la Moscova a publicat marţi propria listă de 13 persoane care nu mai pot intra în Rusia. Printre ele se află secretarul de stat, Antony Blinken, secretarul Apărării, Lloyd Austin, consilierul de securitatea naţională Jake Sullivan, purtătoarea de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki și fostul secretar de stat Hillary Clinton.