Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica, a declarat că în accident au fost implicate un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 30 de ani, și un atelaj hipo, în care se aflau 2 femei, cu vârstele de 40 și 69 de ani.
În urma coliziunii, cele două femei din căruţă, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Vasiloaica.