Pe lângă faptul că e agresiv, adolescentul este acuzat de locuitorii din zonă că încearcă ușile de la apartamente, fură, consumă substanțe interzise și alcool.
„Avem un baiat de etnie romă în zona Băciu, Cluj-Napoca, în vârstă de 17 ani, cu multiple infracțiuni la activ și deseori agresează localnicii. Poliția Română nu face și nu a făcut nimic în a-l opri.
Doar vin, constată, deseori el fuge și revine mai agresiv. Este deseori beat, sub influența drogurilor și terorizează cetățenii din zonă, încearcă ușile scărilor de bloc.
Băiatul respectiv se numește David, zis Mane (porecla) și se comportă ca și un interlop local. Și ieri a provocat scandal în zonă cu bătaie; este un pericol real.”, a declarat un martor, pentru publicația locală Știri de Cluj.
Potrivit jurnaliștilor, localnicii au sunat la 112, însă polițiștii, spun aceștia, nu au luat nicio măsură împotriva agresorului.