Sindicaliștii au vorbit, într-un comunicat, despre propunerea lui Teodorovici de eliminare a salariului minim.
”Salariul minim a rămas singura şi ultima redută în mecanismul redistribuirii care nu a fost distrusă de tăvălugul de măsuri neoliberale pro-capital şi pro-bogaţi (taxarea extrem de mică a capitalului si profiturilor dar mare a muncii, blocarea negocierilor colective etc.)”, spun ei.
Cartel Afla critică și iniţiativele din Parlament ale ministrului:
”Iniţiativele domniei sale în Parlament arată aceeaşi agendă de destructurare a sistemelor de protecţie socială şi împingerea unui număr din ce în ce mai mare de lucrători în precaritate, în folosul prezervării la niveluri maxime a profiturilor. Plx nr. 83/2018 propune extinderea şi mai mult a domeniilor în care pot fi utilizaţi zilierii în locul salariaţilor”, afirmă sindicaliștii.
Teodorovici: Declaraţia viza o mai bună administrare a fondurilor, nu adâncirea inegalităţilor
Legea zilierilor, introdusă în 2011, a început cu câteva domenii, cu titlu de excepţie, în care se puteau angaja, sezonier, lucrători cu ziua. Treptat, aceste domenii s-au extins, în prezent ajungându-se ca în peste jumătate din sectoarele de activitate să poată fi angajaţi zilieri, mai spun ei.