”Îmi pare teribil, teribil de rău. Fiecare dintre tinerii care au murit atât de îngrozitor și de absurd, ca și cei răniți și desfigurați, ar fi putut fi copilul meu. M-am dezmeticit greu, toată noaptea am fost ca amorțit, abia acum simt durere și neputință. Nu e nimic de reparat. Nici o condamnare, nici o încriminare nu le va reda acelor copii viața și sănătatea, nimic nu le va șterge din minte oroarea trăită. Nimic din ce putem noi face nu-i va consola pe părinți. Bucureștiul e o cursă de șoarici. Vor fi zeci de mii de victime la următorul cutremur major. Măcar gândindu-ne la acești morți deja contabilizați undeva (adică la noi și la cei dragi nouă) ar trebui în următoarea perioadă să facem ceva împotriva nepăsării criminale a edililor noștri. Vina e a lor pentru tragedia de la Club Colectiv și pentru cele ce mai urmează”, a scris Mirca Cărtărescu.