Carmen Dorobăț: „Fiecare spital care are un tir sau o unitate mobilă trebuie să se îngrijească de mentenanță și de service-ul acestor aparate. Partea tehnică ar trebui să fie mai bine reprezentată la spitale. Și suportul de salarizare ar trebui să fie mai însemnat. Conducerea Spitalului de Boli infecțioase din Iași a avut o grijă deosebită cu această unitate mobilă. Partea tehnică se ocupă de mentenanță și la urgențe. Au fost probleme la începutul pandemiei, când fimele care efectuau lucrări tehnice au refuzat intervenția. Intervenția tehnică trebuie făcută în așa fel încât să nu pună în pericol viața pacienților. Paturile trebuie folosite în funcție de puterea energetică și de tot ce înseamnă aprovizionare cu oxigen. Aceste aparate nu pot avea acea anduranță cu ceea ce se întâmplă în spital. Utilizarea aparaturii este la maxim de mai bine de un an. Aproape învățăm pas cu pas organizarea. Aceste unități mobile trebuie să aibă o atenție deosebită din partea celor care le gestionează. ATI funcționează la peste capacitate, iar orice pat este bine venit.”
Momentele esențiale ale tragediei de la Spitalul Babeș
Ora 16:25, o defecţiune la instalaţia de oxigen a TIR-ului de Terapie Intensivă de la Spitalul Victor Babeş a dus la decesul a trei pacienţi. Din primele informații, presiunea din instalatia de oxigen a crescut brusc, iar ventilatoarele s-au oprit automat. Personalul medical a încercat să ventileze bolnavii manual, cinci pacienți au fost salvați și transferați la alte spitale, însă pentru trei dintre ei a fost prea tarziu.
Șeful D.S.U. Raed Arafat confirmă că tragedia de la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală a fost ascunsă de autorități mai bine de 4 ore pentru că se știa de tragedie încă de la ora 17:00.
Potrivit comunicatului dat de DSU, ventilatoarele din sectia mobilă au intrat în avarie. Firma distribuitoare a fost chemată de urgență, însă reprezentantul companiei nu a vrut să intre în unitatea medicala de teama COVID, deși i-a fost oferit echipament de protecție.