Singura variantă pe care nu o ia în calcul Cioloș este cea a unei guvernarări alături de PSD și AUR, a declarat acesta într-o emisiune TV. În același timp, nu este total exclus un guvern minoritar USR, susținut de PSD.
"Nu-i exclus această variantă. Nu am luat o decizie în partid. Dar, în funcție de rezultatul discuțiilor cu PNL și UDMR, vom lua decizia în ce fel ne vom duce mandatul primit de la președinte. Am primit un mandat din partea președintelui, care este un apropiat asumat al PNL. Presupun că e un mesaj și pentru PNL. Vedem în ce măsură acest mesaj e primit și asumat de PNL.”
Pe de altă parte, Dacian Cioloș nu exclude nici posibilitatea unui eșec al negocierilor cu PNL și UDMR, în urma cărora să renunțe la mandatul primit din partea președintelui.
„Dacă vom merge cu un guvern minoritar, vom merge cu un program politic, un program de măsuri, de reforme. Dacă va exista susținere, mergem mai departe. În momentul în care mi-am asumat această desemnare, am făcut-o deplin conștient. Nu mă consider tras pe scoară, nu mă consider instrumentul nimănui. Obiectivul nostru este să propunem o guvernare. Eu știu că în politica partidelor vechi toate aceste calcule pe sub masă fac parte din practica cotidiană a politicii, dar noi vrem să fim onești cu oamenii, să spunem ce vrem. Noi nu negociem sustinerea unui guvern pe sub masa, negociem la vedere, asumat, clar, transparent, pentru că doar așa pot funcționa lucrurile din punctul meu de vedere”, a mai afirmat Dacian Cioloș.