Sezonul Nobelurilor se deschide cu premiul pentru medicină, iar printre favoriţi se numără o tehnică de editare a genomului, potrivit Mediafax.
Premiul Nobel pentru literatură, obţinut anul trecut de francezul Patrick Modiano, anul acesta, Academia suedeză a primit 259 de propuneri din partea unor edituri, societăţi literare şi universităţi, potrivit Wall Street Journal.
În 2015, printre favoriţi, potrivit casei de pariuri Ladbrokes din Marea Britanie, se numără Svetlana Alexievich, din Belarus, scriitoare şi jurnalistă, considerată favorită şi anul trecut, japonezul Haruki Murakami, un scriitor care se află de mulţi ani printre numele extrem de vehiculate, scriitorul kenyan Ngũgĩ wa Thiong’o, şi el prezent în ultimii ani pe lista scurtă, Philip Roth, unul dintre marile nume ale literaturii americane contemporane, Joyce Carol Oates, despre care fanii se tem că este prea populară pentru o astfel de distincţie - lucru infirmat de Academia suedeză, care l-a premiat, în 2010, pe autorul de bestselleruri Mario Vargas Llosa -, şi poetul sirian Adonis, care trăieşte în exil la Paris din anii 1960 şi este considerat posibil câştigător de peste un deceniu.
În ceea ce priveşte distincţiile ştiinţifice, site-ul Sciences et Avenir a centralizat predicţiile făcute de mai multe publicaţii celebre din domeniu, precum şi o listă de favoriţi realizată de Thomson Reuters ScienceWatch, analizând în acelaşi timp şi câştigătorii altor prestigioase premii din aceste domenii, precum Lasker, în medicină, şi Kavli, în fizică.