Majoritatea nutriționiștilor spun că alimentația influențează în mare măsură starea de sănătate. Dacă mănânci sănătos, ajuți organismul să lupte împotriva factorilor care îi disturbă buna funcţionare, cum ar fi stresul, dar şi numeroase alte afecţiuni.
În opinia specialiștilor, aliementele te pot ajuta să obții silueta mult visată și acele picioare tonifiate, lipsite de celulită. Astfel, în afară de factorul genetic, lipsa apei și acumularea de toxine în organism rămân cauzele principale ale apariţiei celulitei. Acestea reduc elasticitatea pielii şi încetinesc circulaţia sangvină. În general, poți ajuta organismul să elimine toxinele printr-o bună hidratare. De aceea, nu uita să consumi cantitatea de apă recomandată.
Toate femeile ştiu că regula de aur a unei siluete armonioase este consumul redus de grăsimi. Cu toate acestea, există şi grăsimi benefice, mononesaturate, care se regăsesc în uleiul de măsline.
Conform descopera.ro, ceaiul verde optimizează arderea prin accelerarea metabolismului şi inhibarea absorbţiei grăsimilor. De asemenea, grâul, orzul, orezul şi ovăzul integral sunt o sursă excelentă de fibre şi carbohidraţi care, spre deosebire de cerealele rafinate, au un indice glicemic mult mai mic şi creează o senzaţie durabilă de saţietate.