„Astăzi Slovenia are cea mai bună situaţie clinică din Europa, ceea ce ne permite să punem capăt stării epidemice" declarate pe 12 martie în ţară, a afirmat joi premierul sloven Janez Jansa, informează vineri AFP, potrivit Agerpres.
Frontierele Sloveniei vor fi redeschise pentru toţi cetăţenii UE, în timp ce cetăţenii altor state vor trebui să stea în carantină.
Slovenia, ţară cu 2 milioane de locuitori ce se învecinează cu Italia, Croaţia şi Austria, a înregistrat în total 1.500 de contaminări şi 103 de decese de COVID-19, cu puţine noi contaminări în ultimele zile.
Unele restricţii vor rămâne în vigoare, cum ar fi interdicţia de adunări publice, obligativitatea de a purta mască şi respectarea regulilor de distanţare socială.
Mai devreme în cursul acestei săptămâni, guvernul sloven a anunţat ridicarea celor mai multe restricţii începând de săptămâna viitoare, printre care redeschiderea centrelor comerciale şi a hotelurilor cu mai puţin de 30 de paturi.
Potrivit radioului public sloven, prin declararea sfârşitului epidemiei statul evită prelungirea automată, până la sfârşitul lui iunie, a unui set de măsuri de susţinere economică votate pentru a ajuta populaţia şi afacerile. Prin urmare, aceste măsuri se vor încheia la sfârşitul lunii mai.