Preşedintele CNCAV a spus că Vâlcea este printre judeţele care s-au remarcat şi prin iniţiative deosebite în campania de vaccinare, menţionând că aici a fost deschis un centru de vaccinare drive-thru la mare altitudine - în punctul cel mai înalt al şoselei Transalpina, la cota 2.145 metri.
Potrivit lui Andrei Baciu, în acest județ au fost imunizați circa 5.600 de copii şi tineri din unităţile de învăţământ.
"În primul rând, aici a fost cel mai 'la înălţime punct de vaccinare', la pasul Urdele, pe Transalpina. 3.097 de cetăţeni au ales să se vaccineze în locaţii atipice, fie în drumul lor pe Transalpina, fie în alte punctele amenajate în zone de trafic intens, din pieţe sau centre comerciale. Cu 5.596 elevi vaccinaţi, Vâlcea ocupă locul 1 la vaccinare în şcoli. Acestor rezultate li se adaugă 26.066 vaccinaţi la medicii de familie, 3.418 vaccinaţi cu echipe mobile la domiciliu, 2.074 la operatori economici, rezultate pentru care doresc să îi felicit pe toţi cei care au făcut aceste eforturi pentru binele comunităţii: personalul din echipele de vaccinare, din centrele de vaccinare, medicii de familie, angajaţii instituţiilor implicate în campania de vaccinare, cetăţeni, reprezentaţii autorităţilor locale şi, nu în ultimul rând, reprezentanţilor mass-media, pentru sprijinul şi atenţia pe care l-au acordat acestui subiect", a adăugat Andrei Baciu.
În acest moment, în judeţul Vâlcea nu mai este activ niciun centru de vaccinare, activitatea de imunizare împotriva SARS-CoV-2 desfăşurându-se de la începutul acestei luni numai prin intermediul cabinetelor medicilor de familie din judeţ care au dorit să continue această activitate.
De la debutul campanie de vaccinare, în judeţul Vâlcea au fost imunizate anti-COVID-19 circa 150.000 de persoane.
"Activitatea Comitetului Naţional de Coordonarea Activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 se apropie de final, în această perioadă pregătindu-se tranziţia de la campanie de vaccinare la activităţi de vaccinare desfăşurate în cabinetele medicilor de familie, în cadrul Programului Naţional de Vaccinare. Această campanie fără precedent a însemnat o mobilizare deosebită a autorităţilor şi cadrelor medicale, dar şi a cetăţenilor, cu toţii căutând cele mai bune soluţii ca vaccinul să ajungă în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării, iar cetăţenii să înţeleagă beneficiile vaccinării şi să se vaccineze în condiţii de deplină siguranţa. Acum a venit momentul în care să le mulţumesc sincer tuturor celor care s-au implicat în această activitate şi care, prin eforturile lor deosebite, au făcut ca în România unul din doi cetăţeni să se vaccineze", a afirmat Andrei Baciu, care s-a ocupat alături de col. dr. Valeriu Gheorghiţă de campania naţională de vaccinare anti-COVID, relatează agerpres.ro.