Dacă vă numărați printre aceștia, experții vin cu un sfat important. Există un loc în avion care, în cazul unui nefericit accident aviatic, ar suferi cele mai mici daune.
Expertul în aviație Doug Drury a dezvăluit, într-un articol publicat de CNN, că, potrivit statisticilor, locul din mijloc de pe ultimul rând de scaune este cel mai sigur dintr-un avion .
„Sa stai pe un rând de lângă o iesire îți oferă întotdeauna cea mai rapidă ieșire în caz de urgență, dacă nu exista un incendiu pe partea aceea”, a explicat Drury.
Spusele specialistului vin să fie confirmate de un studiu publicat de revista Time în 2015. Acesta a verificat accidentele aviatice din ultimii 35 de ani și a analizat numarul victimelor și a supraviețuitorilor. Desi nivelurile de periculozitate au variat usor între locurile din față, de la mijloc și din spatele avionului, studiul a arătat că locurile din treimea din spate au avut o rata de fatalitate de 32%, comparativ cu 39% la mijloc și 38% în față.
Inginerii aeronautici spun că secțiunea din față este prima care suportă impactul în cazul in care avionul se află în picaj. Și, întrucât sectiunea din mijloc este cea cu aripile, unde e stocat combustibilul, partea din spate s-a dovedit cea mai sigură.