Raportul Mondial al Fericirii 2018, realizat de Reţeaua de Soluţii pentru Dezvoltare Durabilă, un program mondial al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a clasificat nivelul de mulţumire din 156 de ţări conform scorurilor obţinute la evaluări privind PIB-ul pe cap de locuitor, asistenţă socială, speranţa de viaţă sănătoasă, libertate socială, generozitate şi absenţa corupţiei.
Potrivit Agerpres, Finlanda a urcat pe primul loc în acest clasament de pe a cincea poziţie ocupată anul trecut, detronând astfel Norvegia.
Ca de obicei, şi în 2018 primele zece locuri ale topului celor mai fericite ţări din lume sunt dominate de state nordice. Primele clasate sunt: Finlanda, Norvegia, Denemarca, Islanda, Elveţia, Olanda, Canada, Noua Zeelandă, Suedia şi Australia.
Statele Unite se află pe locul al 18-lea, cu patru poziţii mai jos faţă de anul trecut.
Marea Britanie ocupă locul al 19-lea, iar Emiratele Arabe Unite se află pe locul 20.
România se află pe poziţia 52 în acest clasament cu 156 de poziţii.