În plus, efectivul de matcă (scroafe pentru reproducere) s-a redus, în aceeaşi perioadă, cu -14,2% (-46.288 de capete), ajungând până la 280.017 capete. Efectivul matcă (scroafe de prăsilă) este reprezentat din femele care au fătat cel puţin o dată, inclusiv scrofiţe după 48 de ore de la fătare, dacă acestea au fătat purcei viabili şi pot asigura o alăptare corespunzătoare.
La distribuţia animalelor pe regiuni de dezvoltare la 1 mai 2018, comparativ cu aceeaşi dată a anului precedent, se constată că ponderea acestora a crescut în regiunile: Nord-Vest cu 1,6 puncte procentuale (pp), Muntenia de Sud cu 1,4 pp, Sud-Est (0,5 pp), Bucureşti-Ilfov (0,1 pp) şi a înregistrat scăderi în regiunile: Sud-Vest Oltenia (-1,6 pp), Centru (-1,1 pp), Vest (-0,5 pp), Nord-Est (-0,4 pp).
Pesta porcină africană s-a răspândit în 207 localităţi din 12 judeţe, cumulând un număr total de 898 de focare şi 57 de cazuri la mistreţi, iar la nivel naţional au fost sacrificaţi 232.722 de porci, a informat Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), la 13 septembrie 2018. De la data confirmării prezenţei virusului în ţara noastră pentru prima oară, în 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, PPA evoluează în două zone geografice, iar numărul mare de îmbolnăviri şi sacrificările au început să apară din această vară.
Preşedintele Comisiei de Control SRI, Claudiu Manda, a declarat, joi seara, că directorul SRI, Eduard Hellvig, a informat comisia parlamentară că instituţia pe care o conduce a făcut prima informare cu privire la pericolul pestei porcine în iunie 2016, aceasta ajungând la premier, miniştri şi ANSVSA.