Cei 2 copii sunt în viață, însă fetița în vârstă de 3 ani este în stare foarte gravă.
Conform datelor valabile în jurul orei 15.30, micuța este în comă, politraumatizată, cu traumatism cranio-cerebral grav. Fetița a intrat la un moment dat în stop cardio-respirator, fiind resuscitată în Unitatea de Primiri Urgențe Suceava. Fetița este internată pe secția de Neurochirurgie, în ATI, potrivit Monitorul de Suceava.
Băiețelul în vârsta de 2 ani este policontuzionat, dar stabil, cu o fractură de gambă dreapta, internat pe Secția de Chirurgie Infantilă.
Cei doi copii se aflau pe bancheta din spate a mașinii lovite în plin de trenul care venea de la București spre Suceava.
Femeile aflate pe locurile din, mama și mătușa micuților, au murit pe loc, după ce locomotiva trenului a lovit violent mașina în partea din față și a târât-o în jur de 200 de metri, până într-un stâlp.