Indiferent dacă mergi la medicul de familie, în ambulatoriu sau la spital, vei avea nevoie de cardul de sănătate. Doar în baza acestuia se va face decontarea serviciilor medicale de care vei beneficia, iar frauda din sistem va fi mult redusă. Asta când sistemul va funcţiona.
Dr. Rodica Tănăsescu: "Rugăm pacienţii să nu dea năvală pentru validare"
Activarea cardurilor va putea fi făcută la medicul de familie sau la orice alt furnizor de servicii medicale la care merge asiguratul după primirea cardului. "Este proiectul CNAS şi trebuia gândit de la studiul de fezabilitate până la implementare. Şi aici nu mă refer doar la cumpărarea cititoarelor, ci şi la contractele de mentenanţă pentru ele. De asemenea, rugăm pacienţii să nu dea năvală pentru validare, ci să-şi păstreze cardurile şi să le valideze la prima vizită într-un cabinet medical. Acum, medicii de familie nu au cititoare. Când va fi momentul, vom vedea ce va fi", ne-a declarat dr. Rodica Tănăsescu, preşedinta Societăţii Naţionale de Medicină de Familie.