”Reintroducem utilizarea cardului de sănătate în toate situaţiile în care pacientul se deplasează fizic la unitatea medicală pentru a primi servicii medicale, pentru a avea o evidenţă cât mai exactă şi a gestiona cât mai eficient fondurile din sistem. Consultaţiile la distanţă rămân o alternativă benefică atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici, prin care se asigură accesul la tratamentele necesare fără a se expune riscurilor de infectare. Recomandăm în continuare pacienţilor programarea consultaţiilor, medicul fiind cel care decide modul în care va fi acordată consultaţia, la distanţă sau în cadrul unei vizite la cabinetul medical", a anunțat preşedintele CNAS, Adela Cojan,într-un comunicat de presă.
Consultaţiile la distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii specialişti din ambulatoriul clinic, pentru care nu este necesară validarea carsului de sănătate, se mențin până la finalul anului. În urma acestor consultații, medicul de familie/medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripţiile medicale, prin mijloace de comunicare electronica, mai precizează CNAS.
De asemenea, s-a prelungit până la 31 decembrie 2020 termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată: biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare; biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice; recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive - ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate; deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, notează Agerpres.