„Sistemul cardului de sănătate urmează să fie refăcut cap coadă. Va fi inclusiv într-un wallet în format electronic. Sistemul a fost făcut cu o tehnologie foarte veche, în urmă cu 16 ani. Nu ai cum să ți se dubleze numărul de beneficiari, să ai noi tehnologii, cu ceva ce nu s-a updatat tehnic în ultimii 16 ani. (…) Va fi atât în format fizic, cât și într-un wallet (portofel electronic – n.r.), la fel ca un card bancar.”, a afirmat Bogdan Gruia-Ivan, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
DIGITALIZAT, DAR TOT CU DOSAR CU ȘINĂ
Românii care au nevoie anul acesta de un nou card de sănătate pentru că l-au pierdut, a fost furat sau și-au schimbat numele, trebuie să pregătesc un dosar cu o cerere tip, cu o copie a actului de identitate și cu dovada plății contravalorii cardului duplicat.
În cazul în care a expirat cardul de sănătate, beneficiarul trebuie să meargă la medicul de familie pentru a i se prelungi perioada de valabilitate a cardului.