"Ca în fiecare an, perioada Postului Mare ne-a condus, pe fiecare dintre noi, înspre momentul crucial al credinței: Învierea. Respectând pasul fiecăruia, mai mic sau mai mare, respectând condiția și starea noastră atât de diferită, Domnul ne-a ajutat pe toți să facem încă o dată un pelerinaj simbolic de patruzeci de zile. Ieșiți din Egiptul păcatului, am avut parte de o trecere spirituală prin Marea Roșie pe urmele poporului ales; ieșiți din lumea ce ne împresoară zi de zi, am fost invitați să intram în pustiul ce ne pune față în față cu slăbiciunile și neputințele noastre; ieșind din omul vechi, calea ne este deschisa înspre cel înnoit. Retrăind toate aceste momente încărcate de semnificații pascale, ne pregătim an de an pentru Marea Trecere în care simbolurile vor lăsa loc adevăratei Vieți, iar de pe ochii noștri va cădea valul care ne împiedică să-L vedem pe Domnul față către față", spune cardinalul.
Potrivit înaltului ierarh greco-catolic, "Învierea lui Isus transformă în mod radical istoria omenirii, însă rămâne în esența sa un fapt supranatural, misterios, transcendent, peste putința noastră de întelegere", Învierea Domnului, glorioasă și totodată tainică", adresându-se "nu atât ochilor trupurilor noastre, ci ochilor credinței".
"Pentru a-L recunoaște pe Cristos cel înviat nu era de ajuns sa-L fi cunoscut înainte, să fi străbătut cu El drumurile Palestinei, să-L fi ascultat propovăduind, sau să fi luat ultima cină împreună cu El. Nu! Era necesară pentru Maria Magdalena, pentru apostoli, dar și pentru noi, un alt fel de înțelegere și recunoaștere, o cunoaștere superioară, prin credință. Învierea Domnului, glorioasă și totodată tainică, se adresează nu atât ochilor trupurilor noastre, ci ochilor credinței: acea credință întărită prin Spiritul Sfânt în ziua de Rusalii, atunci când Apostolii vor primi curajul și energia de a ieși din ascunzișurile lor, de a înfrunta orice riscuri și pericole, spre a-L propovădui pe Domnul Înviat", îndeamnă cardinalul.
El afirmă că "întâlnirea dintre sufletul creștin și Domnul Isus, în grădina Învierii, pune în criză întregul nostru angrenaj de sisteme și de certitudini".
"Precum grupul de ucenici înspăimântați, auzim glasul Bisericii, anunțându-ne Vestea cea bună și trăim cu riscul de a nu vedea în tainica Prezență nimic altceva decât un simplu grădinar. Doar deschizându-ne viețile la glasul Celui care ne cheamă pe fiecare cu numele nostru, la fel ca pe Maria Magdalena, ne vom putea umple de bucuria credinței, vestind cu însuflețire tuturor: Da, Domnul a înviat cu adevărat! Veniți de luați bucurie!", încheie cardinalul Lucian.
Sursa: agerpres.ro