Judeţul Prahova este unul dintre cele mai frumoase și mai bogate județe din țara noastră în ceea ce privește obiectivele turistice.
În judeţul Prahova găsim numeroase stațiuni turistice, monumente istorice și arhitecturale impresionante, case memoriale, dar și peisaje naturale spectaculoase. Cel mai vizitat obiectiv este Castelul Peleş.
Zona prahoveană este bogată şi în personalităţi marcante ale societăţii româneşti, născute aici. Printre sportivii care ne-au făcut mândri că suntem români şi peste hotare este marele boxer Leonard Doroftei. Fostul pugilist a devenit cunoscut lumii când a câştigat titlul de campion mondial WBA.
Tot din această lume a sportului şi a medaliilor de aur, n-avem cum să îl uităm pe Octavian Bellu, ploieşteanul care, în perioada în care a antrenat lotul naţional, a transformat România în cea mai puternică forţă mondială a gimnasticii.
Tot prahoveancă este și fosta gimnastă, Corina Ungureanu.
Şi lumea teatrului se poate mândri cu ploieşteni extrem de talentaţi. Aici îl amintim pe marele actor, Toma Caragiu. Chiar dacă s-a născut în Grecia, actorul a declarat că „...am copilărit și am făcut școala la Ploiești. Sunt deci ploieștean get-beget.”
Un alt nume mare care vine din Prahova este actriţa Carmen Tănase.
Şi pe scena muzicală regăsim foarte mulţi prahoveni, iar printre ei o amintim pe doamna cântecului popular românesc, Irina Loghin. După cum îl recomandă şi numele, cântăreţul de muzică de petrecere Nelu Poieşteanu este tot un fiu al Prahovei.