Din motive financiare, românii amână analizele medicale sau controlul pe care ar trebui să îl facă regulat. Situația este întâlnită mai ales în mediul rural, acolo unde nu există nici măcar un medic de familie, iar oamenii sunt nevoiți să meargă zeci de kilometri până la cel mai apropiat cabinet medical. Acesta este și motivul pentru care a fost lansată Cravana Medicală.
În cea de-a doua ediție, românii din satele uitate de autorități beneficiază de control oftalmologic gratuit și, dacă este cazul, de ochelari de vedere.
"- Foarte bine pentru noi, acum nu mai vad la tv, nu vad sa citesc
- Cand ati fost ultima oara la medic?
- Acum patru ani" a mărturisit o localnică.
În cadrul Caravanei sunt zeci de tineri, medici și asistenți medicali, care s-au oferit să își petreacă timpul ajutând românii vulnerabili.
„- Cum e voluntar?
- E un sentiment frumos, vedem foarte multi batrani care nu isi permit sa mearga la un consult, noi oferim consult si ochelarii gratuit”, a spus Alice, voluntar în cadrul Caravanei Medicale.