"După ce se va elibera toată curtea, se va intra şi în casă şi se va vedea ce e acolo. Din punctul meu de vedere, în acea casă sunt foarte multe nemernicii, foarte multe lucruri dubioase", a spus Tonel Pop.
Avocatul familiei Luizei Melencu a mai spus şi că pereţii casei lui Gheorghe Dincă par neobişnuiţi, din punctul lui de vedere.
"Pereţii - mereu încerca (Gheorghe Dincă, n.r.) să îi mai acopere cu câte ceva. Nu glet normal, atenţie: ciment peste ciment! Ceea ce nu cred că era un lucru O. K.”, a spus Tonel Pop.
Luni, percheziţiile au fost reluate la locuinţa lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul Caracal, verificându-se şi pereţii cu scannerul, în căutarea de noi probe.