Cele opt persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT pentru infracțiunile de grup organizat, trafic de droguri de mare risc şi trafic internațional de droguri de mare risc.
Dosarul a fost trimis la Tribunalului București.
Drogurile erau introduse în Europa, prin România, pe cale maritimă, până în Portul Constanța, cât și prin intermediul unor mijloace de transport rutier, ce aduceau marfă din Turcia.
Șoferii care conduceau autotrenurile şi făceau curse de transport marfă pe ruta Istanbul – Rotterdam, via România și retur, ar fi fost coordonați de către un cetățean român.
Același cetățean român s-ar fi ocupat de realizarea formalităților privind importurile maritime de mărfuri și efectua demersurilor pentru depozitare sau scoatere a mărfurilor din Portul Constanța.
Pentru transportul drogurilor, la o cursă realizată, transportatorii ar fi trebuit să primească o sumă echivalentă cu un salariu net lunar, de aproximativ 2.000 – 2.250 de euro, astfel încât să creeze aparența că banii reprezintă salariul şi nu plata transportului de droguri.
În dosar, polițiștii au efectuat percheziții în containerele aflate în Portul Constanța, în care au descoperit 1.428,33 de kilograme heroină, cu puritate cuprinsă între 54,61% şi 57,93%, având o valoare de piață de aproximativ 71.500.000 de euro.
Totodată, în acest caz a fost instituit măsura sechestru asigurător asupra a 60.306 euro, a unor mijloace de transport în valoare totală de 158.180 de euro, cât şi asupra a 27 de echipamente de minare de monedă virtuală, în valoare de aproximativ 500.000 de euro.