Şoferul camionului, un bulgar în vârstă de 46 de ani, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei vineri seara târziu, după confiscarea drogului, relatează Agerpres.
Poliţia a găsit cele 698 de kilograme de cocaină în saci sport plasaţi în containerul camionului. Drogurile vor fi distruse în cel mai scurt timp posibil, potrivit unui comunicat al procuraturii din Anvers.
Portul Antwerp este una dintre principalele porţi de intrare a cocainei din America de Sud pe piaţa europeană, iar confiscările de droguri în interiorul şi în jurul vastelor sale instalaţii sunt frecvente.
Anul trecut, o cantitate fără precedent de 110 tone din acest drog ilegal a fost confiscată în port.