Rapoartele arată că traderii și procesatorii activi în România au cumpărat o cantitate mai mare de miere din Ucraina decât din China. Între 1 ianuarie – 24 decembrie 2023, România a importat din Ucraina 2496 de tone de miere, în timp ce cantitatea adusă din China a fost de 675 de tone.
Anul trecut, România importase 2612 de tone de miere chinezească și doar 536 de tone din Ucraina.
Situația comercială a acestui an poate fi explicată, în parte, prin scăderea semnificativă a prețului mediu plătit pentru mierea provenită din țara vecină. Astfel, în contrast cu valoarea de 2,74 euro/kg achitată în anul precedent, prețul mediu a scazut la 2,10 euro/kg în acest an. Această reducere a prețului a influențat în mod direct deciziile traderilor și procesatorilor din România, care au preferat să se îndrepte către importuri din Ucraina, mai avantajoase financiar.
Prețul mierii din China, cea mai ieftină la nivel global, a înregistrat o ușoară creștere: 1,56 euro/kg, anul acesta, 1,43 euro/kg, anul trecut.
Mierea din China a picat testul calitații
Mierea din China a fost supusă unor teste de calitate, și rezultatele au arătat că probele analizate erau adesea adterate. Laboratoare din mai multe țări au descoperit că mierea provenită din China conține siropuri de porumb, arțar și alți aditivi folosiți în amestecul de producție. Această descoperire ridică preocupări cu privire la autenticitatea mierei produse în China și suscită discuții pe tema reglementărilor și standardelor aplicate în industria apicolă.
Mierea importată, folosită pentru a fi combinată cu cea din producția internă
Producătorii români utilizează mierea importată pentru a o combina cu mierea produsă intern. Anual, importurile de miere din țări non-UE se ridică la aproximativ 4.000 de tone, în timp ce producția internă depășește 30-40.000 de tone, scrie lantulalimentar.ro. Această practică are loc în industria procesării mierii din România, contribuind la întâlnirea cererii de pe piață și menținerea stocurilor suficiente de miere disponibilă.