Privirile vor fi din nou ațintite asupra lui Cristian Mungiu, care a câștigat în 2007 marele premiu cu filmul său "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile" și care revine anul acesta la Cannes cu noua sa producție "Bacalaureat". La fel de urmărit va fi și Cristi Puiu, care aspiră pentru prima dată la acest premiu cu "Sierra Nevada".
Ambii sunt exponenții unei generații de cineaști străluciți ai unei țări cu puține resurse economice, cu o cinematografie lipsită de sprijin instituțional și cu un număr mic de săli de cinema (aproximativ 70 de cinematografe în întreaga țară). Totuși, filmele lor se bucură de o mai mare popularitate în exterior, decât în propria țară, grație calității și minuțiozității cinematografice a stilurilor lor.
De aceste două drame minimaliste, ilustrate de operele lui Puiu și Mungiu, se distanțează filmul "Câinii" al lui Bogdan Mirică, care va concura la secțiunea 'Un certain regard'. În film este vorba de un tânăr care trăiește la București și care vrea să vândă pământul moștenit de la bunicul său, situat la granița dintre România și Ucraina, dar care se confruntă cu mafiile ce folosesc terenul în propriile interese.
Talentul cineaștilor români este ilustrat și la categoria scurtmetraje prin filmele, '4:15 P.M. sfârșitul lumii' al lui Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Sarga, și "Toate fluviile curg în mare", al lui Alexandru Badea, prezentat în programul 'Cinefondation'.