În luna iunie a anului trecut, liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru trafic de persoane şi acte sexuale cu minori. Liderul spiritual al MISA, a fost însă achitat pentru perversiune sexuală. Motivarea judecătorilor este cel puţin halucinantă.
În încheierea magistraţilor se arată că practicile sexuale care nu produc orgasm nu sunt considerate acte sexuale, ci perversiuni sexuale.
"Celelalte practici sexuale care, fiziologic, nu sunt apte să producă orgasm şi deci nu pot fi considerate acte sexuale în accepţiunea legii, constituie acte de perversiune sexuală. Examinând conţinutul rechizitoriului, dar şi probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că faptele imputate inculpatului Bivolaru nu intră în sfera “actelor de perversiune sexuală,” au motivat magistraţii Instanţei Supreme.
În mai 2011, doi traficanti de droguri de risc au fost eliberaţi pe motiv că o judecătoare de la Tribunalul Bucureşti a considerat că ceea ce cultivau aceştia, cânepa, este o "plantă tradiţionala a românilor ".
"Încă din cele mai vechi timpuri, cânepa a fost o plantă tradiţională a românilor obţinându-se producţii record pe teritoriul ţării. Relansarea acestei vechi tradiţii combină în prezent tehnologia modernă cu vasta experienţă dobandită în trecut, începând de la cercetare, cultură, industrializare şi până la comercializare", se arată în motivare.
În aceeaşi încheiere, se precizează că stigmatul de drog pus cânepii industriale a făcut ca o ramură importantă a agriculturii să se afle acum în pragul dezastrului.
Mai mulţi vameşi şi poliţişti de frontieră, acuzaţi de corupţie, au fost eliberaţi fie pentru că înregistrările au fost neclare, fie deoarece "sunt persoane instruite din punct de vedere educaţional".
Şi fiul Sorinei Plăcintă, Răzvan Andrei Plăcintă, a fost eliberat în primă instanţă pentru "circumstanţele pozitive ale acestuia, cum ar fi moralitatea, legăturile familiale, domiciliul, statutul socio-profesional al părinţilor.