Prima tranșă a voucherelor alimentare se va livra abia în luna martie, iar următoarele tranșe vor fi trimise la fievcare două luni, mai exact în lunile mai, iulie, septembrie și decembrie.
Toate aceste vouchere însumează 500 de lei, bani pe care oamenii îi vor primi pe tot parcursul acestui an.
Și ajutorul pentru energie va avea o întârziere. Abia în luna februarie se va livra jumătate din acest ajutor, iar restul – în luna septembrie a acestui an. Asta în condițiile în care ar fi trebuit să își plătească facturile rămase restante din luna noiembrie a anului 2022.
Și bătrânii vulnerabili vor primi ajutoare financiare, jumătate din acești bani vor fi livrați luna aceasta, iar restul - în luna octombrie.
Reamintim faptul că de voucherele pentru alimente beneficiază următorii:
- pensionarii ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
- persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- persoanele fără adăpost.